Vernisajul Expoziţiei de fotografie de teatru: Momente din cea de-a III-a ediţie a festivalului


Autori: Maria Ştefănescu şi Sorin Radu

Sâmbătă, 15 octombrie

Ora: 17.45

Teatrul Nottara, Foaierul Sălii Horia Lovinescu

GRAFII FOTO…

… ceea ce tradus, mai ales pentru iubitorii de teatru, ar trebui să însemne „scrieri” (sau„înscrisuri”, sau „note”, sau „documente”, la o adică) realizate exclusiv cu ajutorul imaginilor. Aşadar, o cronică coerentă şi pertinentă a stagiunii trecute, o sumă de „fragmente” care sugerează „întregul”, o imagine „îngheţată” a unei stagiuni „fierbinţi”, un „catalog” al ipostazelor surprinse (pentru eternitate) pe câteva „drumuri” (bejenii impuse) care se adună, iată, în definirea unei „căi”…

Istoria FEST(IN)-ului de la NOTTARA va rămâne „ilustrată” şi prin efortul creator al celor doi artişti fotografi, a căror răbdare migăloasă se împleteşte cu energia scenelor surprinse, construind astfel, pentru publicul admirator de fotografii, o altă poveste a teatrului. Mizând pe zâmbetele nostalgice (ironice, cinice, lirice sau doar generoase) ale „personajelor” prinse în mişcare şi/sau atitudine, cei doi autori ai expoziţiei (parteneri şi ei într-un dialog subtil al informaţiei trecute prin filtrul artistic al emoţiei personale) şi-au propus continuarea istoriei subiective prin care teatrul îşi onorează festivalul (aşadar oaspeţii, invitaţii, prietenii şi susţinătorii) iar festivalul îşi onorează teatrul (aşadar artiştii, colegii, colaboratorii, precum şi toţi „lucrătorii” implicaţi în succesele trecute, prezente şi, evident, viitoare). Cu toţii vom locui de acum încolo în „albumele de familie” semnate de Sorin Radu şi Maria Ştefănescu.

Mihai Lungeanu, regizor