Colocviu: Crize de familie


Invitați: conf. univ. Raluca Popescu (Facultatea de Sociologie a Universității București),

Alexander Hausvater, regizor

Moderator: Sanda Vișan, critic de teatru, realizator TV

Vineri, 14 octombrie

Ora: 11.00 - 13.00

Hotel Ambasador, Sala de Conferințe

 

Crize (de familie)… eterna poveste!

Când a inițiat în 2013 Festivalul Internațional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, directoarea  sa, Marinela Țepuș, i-a înscris de la început azimutul: comedia de bună calitate și abordarea crizelor, în formule artistice (și colocviale) cât mai diverse. Argumentul pentru cea de a doua temă a rămas valabil și după trei ediții fiindcă, în jurul nostru, crizele nu par să își găsească soluții, ci, dimpotrivă, se adâncesc vizibil. În ediția a IV-a, e vizată familia (și crizele ei).

Și pe oricine (dintre cei care chiar gândesc) ai întreba azi despre viața sa, probabil că, în răspunsul primit, va apărea aceeaşi senzație de malaise, fie explicită, fie ascunsă în cutele discursului. Fiindcă nu poți să nu te întrebi, la un moment dat al vieții tale (probabil unul de criză): unde ne-a adus tranziția prelungită, încotro merge societatea din care facem parte, ce rol mai joacă individul în marile desfășurări sociale, ce poziție ocupăm într-o structură europeană comunitară, ce trebuie să facă față unor presiuni impredictibile și, mai ales, cum așezăm la loc (cu capul în sus, adică) scara de valori?

Multe întrebări care stârnesc stări de neliniște. De ce? Pentru că am fost educați să credem că “e bine”, atunci când lucrurile curg de la sine, în direcția stabilită de la început, când finalul unei acțiuni este efectul direct al unei cauze inițiale. Când nu intervin crizele care sunt, cum am fost învățați să credem, o deviație de la cursul normal al lucrurilor. Deviaţie care ne cam încurcă.    

Dar dacă am schimba perspectiva și ne-am privi altfel viețile și tot ce se întâmplă? Ce-ar fi dacă am evada din turnul determinismului, dacă ne-am îndoi de adevărul său, că mici efecte produc mici schimbări, și am privi realitatea printr-o grilă de lectură de secol 21?  De pildă, ținând cont de teoria haosului, din care a făcut carieră mediatică celebra întrebare a lui Edward Lorenz: bătaia de aripi a unui fluture din Brazilia poate stârni o tornadă în Texas? Poate, pentru că interconectarea subtilă din univers amplifică efectul mic în schimbări mari. Un zvon poate produce căderea bursei, sau plângerile unor deținuți pot produce revolte masive în închisori.

Și astfel apare neprevăzutul. Criza, îi zicem noi! De fapt, schimbarea inerentă oricărei evoluții, atât în în natură, cât și în societate. Așa că putem noi spera mult și bine că deținem puterea și că avem controlul asupra naturii și a devenirilor sociale și individuale, când, de fapt, aripa fluturelui bate mereu. Dar noi rămânem la vechile noastre convingeri. Neprevăzutul face parte din natură și din sistemele organizate de oameni, dar noi îl privim ca pe o excepție, când el regula. Mai putem privi criza ca pe un fenomen pasager, ce întrerupe dinamica previzibilă a lucrurilor? Sau este ea parte din însăși dinamica lumii care, oricât am vrea să fie altfel, rămâne imprevizibilă?

Ar trebui să înțelegem haosul nu ca pe o imensă și întâmplătoare dezordine (cum ne spune simțul comun, educat de preceptele convenționale), ci dimpotrivă, ca pe o stare ce leagă subtil evenimente aparent întâmplătoare. În cazul familiei, acestea sunt de natură  interpersonală şi ar trebui să înțelegem că invizibila bătaie de aripă a fluturelui (ca metaforă) poate produce starea pe care noi ne-am obișnuit să o numim criză. De fapt, este o schimbare ce aduce inovația în sistem - în speță, cel familial.

Crizele au existat de când lumea. A oamenilor și a zeilor. Căci cum altfel s-a născut Olimpul decât printr-o criză? Zeus și frații săi și-au ucis tatăl, pe Kronos, fiindcă acesta avea prostul obicei de a-i înghiți. I-au înfrânt pe Titani și apoi Zeus a împărțit Universul pe care îl stăpânea, fraților săi: Hades a primit Lumea subpământeană, Poseidon, tumultoasa Mare, iar Zeus a guvernat Pământul. Cu zeci de soții a făcut zeci de copii zeiești – Athena, Artemis, Apollo, etc., iar, cu sora sa Hera, pe Ares războinicul. Dar nu s-a ferit nici de pământene, lăsând urmași și aici. Iar muritorii au urmat modelul celest al perpetuelor crize/conflicte. Ce lanț de crize în lumea zeilor, am zice noi! Ce să mai spunem de pământeni?

Dar dacă am renunța la superbia predicției și am înțelege, interiorizând, faptul că aceste schimbări, numite crize, fac parte din însăși natura lucrurilor și a evoluției lor? Și a noastră. Oare am mai suferi?

Oricum am înțelege toate acestea, criza are un potențial de contradicții pe care teatrul este cel mai bine echipat să-l exprime, fiindcă tocmai conflictul face parte din statutul său ontologic.

Așa că vă invit să luați parte la discuția noastră amicală, despre Crizele familiei de azi, în cadrul Colocviilor Festivalului Internațional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard. Vom dialoga cu oameni de teatru, sociologi, studenți și oricine va fi prezent. Și vă mai sugerez să nu ratați spectacolele din consistenta Secțiune Crize de familie, care e diversă, și dulce, și amară, și mușcătoare, și mângâietoare (mai rar).

Sigur veți face cele mai bune alegeri!

Sanda Vișan, Ph.D.