Cuvântul Primarului General al Capitalei - Shakespeare - FESTin pe Bulevard

Cuvântul Primarului General al Capitalei - Shakespeare

Gabriela Firea

salută

Plantea Shakespeare

A fi sau a nu fi în pas cu vremurile. Aceasta este provocarea oricărei instituții de spectacol și, pe cale de consecință, și a Teatrului Nottara.

Constrâns, inițial, să „iasă în stradă” în perioada în care activitatea în clădirea proprie a fost interzisă din cauza riscului seismic, Teatrul Nottara a venit în întâmpinarea publicului său fidel, cu un festival inedit, un „festin (cultural) pe bulevard”.

Demersul a fost unul de bun augur, întrucât spectatori ocazionali au fost fidelizați de abordarea proaspătă, îndrăzneață, astfel încât la revenirea „acasă”, Teatrul Nottara a aflat că are deja mai mulți prieteni decât înainte de plecarea „în bejenie”.

Ajuns la cea de-a șasea ediție, Festivalul de anul acesta este prefațat de o secțiune nouă, în care vor fi prezentate publicului cinci spectacole din cadrul  Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, organizat de Teatrul Național Marin Sorescu și Fundația Shakespeare.

Vom avea, așadar, între 27 aprilie și 6 mai, mult zgomot, dar nu pentru nimic, ci pentru buna dispoziție a spectatorilor FEST(in)-ului de pe Bulevardul Magheru. Vizionare plăcută tuturor și ne vom reîntâlni în toamnă, la festivalul propriu-zis!

 

Gabriela Firea,

Primar General al Municipiului București